Imprimă această pagină

Ce factori stau la baza procesului de dezintermediere bancară și cum putem impulsiona activitatea de creditare?

sursa foto: forbes.ro sursa foto: forbes.ro
Data publicării: Joi, 13 Aprilie 2017
Accesări: 10686

Chiar dacă criza bancară din 2014-2015 nu s-a transpus într-o recesiune semnificativă a economiei moldovenești aceasta a generat o puternică incertitudine și o lipsă de încredere între instituțiile bancare și economia reală. Criza a scos la iveală modul riscant și chiar fraudulos în care au activat unele bănci, concentrarea creditelor acordate către grupări economice cu risc sporit și afiliate acționarilor, guvernanță corporativă defectuoasă sau chiar imixtiune politică la nivel înalt. Tot acest mix de elemente s-a dovedit a fi extrem de riscant pentru stabilitatea sistemului financiar național, or fără implicarea unor resurse publice și respectiv a plătitorilor de taxe, rezultatele posibil ar fi fost mult mai dezastruoase. Chiar dacă la momentul inițial s-a urmărit în primul rând stabilizarea sectorului bancar și continuarea funcțiilor vitale ale acestuia, efectele colaterale ale crizei par a ieși la iveală și se materializează prin reducerea încrederii agenților economici și populației în perspectivele economiei naționale și, în același timp, reducerea încrederii băncilor în calitatea și viabilitatea unor proiecte investiționale.

Astfel, în ce privește agenții economici, din lipsa încrederii vis-a-vis de îmbunătățirea situației macro-economice aceștia au blocat demararea unor noi proiecte investiționale sau au înghețat extinderea celor existente. De cealaltă parte, animate de dobânzile atractive la VMS de la sfârșitul anului 2015, băncile și-au îndreptat atenția către plasamente mai puțin riscante, plasând pe plan secundar procesul de creditare și respectiv, identificarea unor clienți potențiali viabili care să susțină o activitate de creditare sănătoasă. În consecință, rezultatele activității de creditare pentru anul 2016 se prezintă a fi destul de modeste, stocul de credite reprezentând doar 47,7% din activele sectorului bancar iar surplusul de lichiditate fiind destul de greu canalizat către economia reală. Mai mult ca atât, pe fondul acestor tendințe negative asistăm la un proces de dez-intermediere bancară, volumul creditelor acordate diminuându-se până la nivelul de doar 27% din PIB, în timp ce cel puțin 16% din acestea sunt clasificate ca neperformante. Totodată, un element esențial al procesului de creditare îl reprezintă ponderea redusă a volumului de finanțare acordat IMM-urilor, de doar 26%, în timp ce agenții economici mari reprezintă o pondere de peste 56%. Acest fapt explică în mare parte modelul de business al mai multor bănci, care se orientează spre un portofoliu de clienți corporativi și costuri reduse de administrare a creditului, în detrimentul unei diversificări suficiente a riscurilor.

În vederea identificării unor mecanisme/instrumente ce pot fi utilizate de către BNM, bănci și Guvern pentru depășirea acestui blocaj de confidență și a reporni motorul creditării, Expert-Grup s-a angajat să faciliteze dialogul dintre băncile comerciale, BNM, experți și alte părți interesate. În acest sens a fost elaborat studiul Cum putem impulsiona activitatea de creditare și readuce încrederea în relația bancă-client, document focusat asupra a două linii de subiect. Pe de o parte, studiul urmărește identificarea cauzelor reale ce alimentează procesul de dez-intermediere bancară și constrângerile ce stau în calea expansiunii creditului bancar, iar pe de altă parte – prezentarea unor soluții de impulsionare a activității date. De asemenea, pentru a explora situația reală în cadrul băncilor, a fost elaborat și remis către acestea „Chestionarul privind evaluarea activității de creditare”, instrument ce a permis crearea unei imagini mult mai clare asupra constrângerilor la nivel de cerere și ofertă pe diferite tipuri de credite. În final, rezultatele au fost discutate în cadrul unei mese rotunde la care au fost prezenți reprezentanți ai băncilor comerciale, ai guvernului, conducerea de vârf a BNM și alți experți economici. Anume prezența la aceeași masă a tuturor părților interesate a permis exprimarea viziunii din interior asupra fenomenului dat, iar nota dată vine să sintetizeze și să totalizeze rezultatele acțiunilor desfășurate de Expert-Grup în vederea identificării factorilor ce stau la baza procesului de dez-intermediere bancară și soluțiilor privind impulsionarea activității de creditare.

Citește publicația Citește publicația (RU)  Citește publicația (EN)


Publicația a fost realizată în cadrul proiectului „Susţinerea reformelor structurale în sectoarele bancar, energetic şi a întreprinderilor de stat din Moldova”, finanţat de către Ambasada Marii Britanii la Chișinău prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare. Responsabilitatea pentru conținutul acestei publicații îi aparține autorului, și nu reflectă neapărat poziția Guvernului Britanic.

 

Tags: Natalia Chitii

test

Website test
FaLang translation system by Faboba