Imprimă această pagină

Euromonitor, nr.22

Data publicării: Miercuri, 07 Martie 2012
Accesări: 19657

Guvernul a continuat să întreprindă măsuri pentru îndeplinirea angajamentelor asumate în domeniul drepturilor omului, însă acest proces s-a desfăşurat într-un ritm lent, cu întîrzieri sau chiar cu lipsă de progres în unele domenii importante. Reformele în justiţie nu au avut rezultate pozitive, percepute de opinie socială sau în rîndul exponenţilor sistemului judecătoresc. Mai multe acţiuni prevăzute în Programul de guvernare la capitolul  „Administraţie Responsabilă şi Eficientă” nu sînt realizate, acţiunile legislative şi normative sînt în proces de elaborare şi consultare îndelungată, implementarea trenează. Un pas foarte important a fost demararea oficială a procesului de negocieri privind ZLSAC cu UE, fapt ce ar putea contribui pozitiv la procesul de integrare Europeană a Moldovei. În domeniul barierelor tarifare și netarifare, s-a observat un progres rezonabil, fiind implementate în termen acţiunile preconizate. Totodată, Republica Moldova a continuat să înregistreze un progres modest în ceea ce priveşte reformarea şi modernizarea sistemului vamal, problemele ce ţin de corupţie, birocraţie şi transparenţă rămânând acute.

Tags: Developer
FaLang translation system by Faboba