G2 – Instituții și Servicii Financiare

Pe lângă multitudinea de lecții învățate după deconspirarea fraudelor și criza bancară din 2014-2016, una din cele mai importante, cu siguranță, este necesitatea reformării din temelii a Comitetului național pentru stabilitatea financiară (CNSF sau Comitetul).…
În a doua jumătate a anului 2016, discursul economic în spațiul public s-a axat preponderent pe negocierea și ulterior semnarea Memorandumului cu Fondul Monetar Internațional. Precum era de așteptat, după criza bancară din perioada anilor…
Creșterea plafonului de garantare a depozitelor bancare este o măsură iminentă în vederea menținerii încrederii în sectorul bancar. Actuala schemă de garantare a depozitelor este una incapabilă să suporte costurile economice generate de falimentul unei…
Ținând cont de conjunctura politică și economică în care s-a pomenit țara noastră, precum și presiunea la care sunt supuse autoritățile în vederea deblocării sprijinului financiar internațional, în primăvara anului 2016 a fost demarat procesul…
Sumar executiv Acest raport include monitorizarea a cele mai recente acțiuni din domeniul financiar-bancar și a constatat o activizare, atât a autorităților, cât și a comunității donatorilor, în direcția reformării sectorului. Cu toate acestea, procesul…
Sumar executiv Comitetul Național de Stabilitate Financiară, oficiul însărcinat cu coordonarea instituțiilor responsabile de stabilitatea sectorului financiar, se confruntă în prezent cu mari probleme de guvernanță, cauzate de afiliere politică puternică și mandat neclar, transformându-se…
Rezumat Criza bancară care a perturbat economia moldovenească în 2015 poate fi atenuată printr-un Plan care include 7 măsuri urgente, implementate atât la nivelul BNM și altor instituții relevante, cât și la nivelul băncilor comerciale,…
Acest studiu analizează evoluția din sectorul bancar moldovenesc pe parcursul anului 2015 și identifică riscurile principale pentru viitorul apropiat, prin prisma principalilor indicatori bancari: depozitele și creditele bancare, indicatorii de lichiditate și nivelul capitalizării pentru…
Evoluțiile din ultimii ani de la BC „Banca de Economii” SA scoate în evidență problema managementului ineficienta proprietății de stat, al deciziilor politice neinspirate și al funcționării dezinteresate a instituțiilor publice. Decizia politică de preluarea…
Acest document de politici analizează proiectului de lege aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 166 din 16 martie 2012 care propune o serie de modificări și completări la Legea cu privire la Banca Națională a…
În prezent, sistemul moldovenesc de sănătate se confruntă cu multiple probleme, inclusiv persistența plăților informale, ineficiența în cheltuirea fondurilor de sănătate, număr mare de persoane neasigurate, lipsa indicatorilor de performanță măsurabili și valorici, infrastructura învechită…
Ratingul de performanță bancară a fost elaborat de Expert-Grup cu scopul evaluării obiective și comparării evoluției băncilor comerciale din Republica Moldova. Acest studiu reflectă activitatea băncilor pentru trimestrul 3 al anului 2011 în comparație cu…
Sistemul bancar este unul din sectoarele cele mai profund integrate în economia naţională, datorită activităţii sale de creditare, precum şi de colectare şi agregare a economisirilor populaţiei și firmelor. Prin urmare, acesta este şi cel…
Ratingul de performanță bancară a fost elaborat de Expert-Grup cu scopul evaluării obiective și comparării evoluției băncilor comerciale din Republica Moldova. Acest studiu reflectă activitatea băncilor pentru trimestrul 2 2011 în comparație cu trimestrul precedent. Ratingul este bazat…
Conform ratingului performanței bancare, după primul trimestrul al anului curent, banca care a înregistrat cele mai bune performanțe este BC „Moldova – Agroindbank” S.A.. Pe locul 2 și 3 s‐au plasat BC „Victoriabank” S.A. și…
Problema accesului la credite a fost una extrem de actuală pe parcursul întregii perioade de tranziţie a Republicii Moldova, aceasta acutizându-se în timpul recentei crize economice. Scopul studiului este de a identifica principalii factori care…

Implicare

semnaleaza-drumuri

baner-mini--aplicatia-reforma

baner-scoala-mea-expert-grup

calculator-baner