Semnarea memorandumurilor de înțelegere privind emisiunea de obligațiuni corporative de către S.A. Moldotelecom și S.A. Energocom

Evenimentul marchează lansarea publică a procesului de pregătire a emisiunilor de obligațiuni corporative ale S.A. „Moldtelecom” și S.A. „Energocom”, două dintre cele mai mari întreprinderi cu capital de stat din Republica Moldova.
Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” organizează, pe 16 noiembrie 2026, evenimentul de semnare a memorandumurilor de înțelegere privind pregătirea emisiunilor de obligațiuni corporative ale S.A. „Moldtelecom” și S.A. „Energocom”.
Cele două întreprinderi cu capital de stat vor anunța public intenția de a atrage finanțare de pe piața de capital din Republica Moldova pentru realizarea unor proiecte investiționale prioritare.
Memorandumurile vor fi semnate de reprezentanții companiilor, ai băncilor intermediare maib și Victoriabank și ai Expert-Grup. Documentele vor stabili etapele, responsabilitățile și calendarul orientativ pentru pregătirea emisiunilor, cu obiectivul plasării primelor tranșe în anul 2027. Deciziile de emisiune vor aparține consiliilor celor două societăți.
În cadrul evenimentului vor fi prezentate proiectele investiționale propuse spre finanțare și pașii necesari pentru emiterea obligațiunilor. Programul include ceremonia de semnare a memorandumurilor, o sesiune de întrebări și răspunsuri și discuții între participanți.
16 noiembrie 2026
10:00 - 12:00 | Înregistrarea participanților: 09:30
Radisson Blu, Begonia Main Hall, Chișinău
Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Susținerea implementării Strategiei de dezvoltare a pieței de capital în Republica Moldova”, implementat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, cu susținerea financiară a Guvernului Regatului Țărilor de Jos.
Anexe
Agenda evenimentului „Semnarea memorandumurilor de înțelegere privind emisiunea de obligațiuni corporative”
Descarcă PDF328 KB2 descărcări
Evenimente conexe
Vezi toate
Eveniment de închidere a proiectului „Suport pentru reforma pieței muncii”
Joi, 29 octombrie 2026, ora 09:00
Digital Park, Innovation Hall

„Realitatea Economică analizată de Expert-Grup”: ediția a II-a, despre starea economiei, negocierile cu UE, întreprinderile de stat și obligațiunile municipale
Marți, 27 octombrie 2026, ora 10:00
Sediul Expert-Grup

Eveniment de lansare: Dezvoltare locală prin piața de capital. Lansarea ofertelor publice de obligațiuni municipale emise de municipiul Ungheni și de orașul Leova
Luni, 10 august 2026, ora 11:00
Summit Events

Eveniment de lansare: Oferta publică privind obligațiunile municipale emise de primăria Ceadîr-Lunga
Miercuri, 29 iulie 2026, ora 10:00
maib park, Mezaninne Auditorium