Notă de poziție pe marginea inițiativei privind „decriminalizarea infracțiunilor economice”

Tipărește
Data publicării: Vineri, 08 Decembrie 2017
Accesări: 9825

La data de 31 octombrie 2017, Ministerul Justiției a propus spre consultare publică proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte legislative (Codul penal, Codul de procedură penală, Codul contravențional etc.). Această inițiativă legislativă succede anunțul făcut de către Ministrul Justiției potrivit căruia unele infracțiuni de ordin economic urmează a fi decriminaizate ceea ce va contribui substanțial la îmbunătățirea climatului investițional din țara noastră. Chiar dacă proiectul propune unele modificări care, fără îndoială, vor contribui la creșterea interesului pentru investitorii străini, totuși, printre seria de amendamente propuse au fost strecurate unele care par a nu avea nimic în comun cu atragerea de investiții străine sau îmbunătățirea climatului investițional.

În termeni concreți, proiectul propune un nou temei pentru liberarea de răspundere penală pentru o serie de infracțiuni specificate în Codul penal, inclusiv infracțiunile din domeniul creditării și administrării bancare, cele ce țin de piața valorilor mobiliare, încălcarea drepturilor acționarilor sau obstrucționării supravegherii bancare. Liberarea se va aplica dacă infracțiunea a fost comisă pentru prima dată, persoana a reparat prejudiciul și a achitat în bugetul de stat dublul maximului amenzii prevăzute de Codul penal pentru infracțiunea respectivă. În contextul recentelor delapidări care au avut loc în sectorul bancar și a fraudelor din sistemul de asigurări, constatăm că proiectul în versiunea propusă riscă să reducă considerabil din eforturile autorităților de investigare a acestora și să trimită semnale periculoase pentru viitor cu privire la acceptarea unor comportamente ilegale similare. Proiectul propus spre consultare publică, de facto, oferă facilități penale escrocilor implicați în fraude bancare sau obstrucționarea supravegherii bancare. Acest fapt este inacceptabil într-o societate cu un nivel înalt al fraudelor economice și în care din sistemul bancar au fost sustrase recent mai mult de 10% din produsul intern brut. 

Având în vedere cele menționate, recomandăm cu fermitate excluderea din lista infracțiunilor propuse cărora le poate fi aplicată liberarea de răspundere penală, sau o pedeapsă mai blândă, infracțiunile legate de mediul financiar-bancar, spălarea banilor și din domeniul concurenței. Menționăm că adoptarea proiectului de lege în varianta propusă va submina și mai mult încrederea populației în guvernare, legitimitatea componenței actuale și interesele de facto ale deputaților și va releva carențele fundamentale ale sistemului de stat de drept din Republica Moldova. Totodată, probleme asociate cu natura și modul în care sunt propuse respectivele amendamente au fost specificate în cadrul Notei de poziție de mai jos.

Descarcă nota Descarcă nota (EN)

Persoane de contact:

1. Centrul Analitic Expert-Grup – Adrian LUPUȘOR ( This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. ); Dumitru PÎNTEA ( This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. ).

2. Centrul de Resurse Juridice din Moldova – Nadejda HRIPTIEVSCHI ( This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. ); Vladislav GRIBINCEA ( This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. ).

 

 

Tags: Natalia Chitii

test

Website test
Tipărește

Accesează aplicațiile de monitorizare

app61
Aplicația de monitorizare a  agendei de reforme prioritare a  Guvernului și Parlamentului
aplicat6
aplicat611ro
app7
Clasamentul performanțelor  Bancare din Republica Moldova
rap eu ro
app8
Impactul dinamicii populației asupra economiei NTA
aplicat81

Implicare

scoala ro

lapunct ro

budget ro

You use the ADS Blocker component.
We do not use advertising elements, we only present our own products or donors that promote some projects. Some features may be blocked, please disable the ADS Blocker component.
Thanks for understanding!

Resetează

Cursor:

Contrast:

Dimensiune Font:

Alb/Negru:

Referințe:

Imagine: