Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” vă invită să participați la cea de-a XX-a ediție a conferinței MEGA „Provocări economice după turbulențe politice”. Evenimentul va avea loc pe 25 iulie 2019, în sala de conferință a Hotelului „Jolly Alon”, începând cu ora 10:00.
În cadrul conferinței, Expert-Grup va lansa ediția aniversară a revistei economice MEGA (Moldovan Economic Growth Analysis), care explică tendințele macroeconomice și sectoriale conturate pe parcursul anului 2018 și va oferi prognoza principalilor indicatori economici pentru 2019-2020.
Întrebările-cheie ale acestei ediții sunt:
1. Care sunt prognozele Expert-Grup privind creșterea economică din 2019-2020?
2. Care sunt provocările de politică economică, în special, pentru finanțele publice, în contextul actual?
3. Care a fost impactul reformei fiscale asupra veniturilor, ocupării și investițiilor?
4. De ce Banca Națională a Moldovei a majorat rata de bază?
La eveniment vor fi prezenți reprezentanții autorităților centrale, misiunilor diplomatice, comunității donatorilor și experții în domeniu, pentru a discuta cele mai importante evoluții și riscuri economice, inclusiv și domeniile prioritare de politici publice pe termen scurt și mediu.
Pentru a vă înregistra la eveniment, vă rugăm să completați formularul de mai jos, până pe data de 24 iulie 2019, ora 10:00.
Dacă aveți nevoie de clarificări și/sau explicații suplimentare, nu ezitați să ne contactați la adresa This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. , persoana de contact Natalia Chitii, specialist în comunicare.
Evenimentul este organizat de către Expert-Grup cu suportul financiar al Guvernului Suediei.
Înregistrare la eveniment:
Finanţat de Guvernul Suediei