Fortificarea guvernanței corporative în sectorul întreprinderilor de stat

sursa foto: doingbusiness.ro sursa foto: doingbusiness.ro
Accesări: 1928

Donator: Fundația Soros-Moldova

Perioada de implementare: martie 2020 - martie 2021

Despre proiect:

Proiectul vine să susțină eforturile Agenției Proprietății Publice pentru îmbunătățirea transparenței și guvernanței corporative în sectorul întreprinderilor de stat (ÎS) din Moldova (se vor include aici și S.A. în care statul deține o cotă majoritară), prin dezvoltarea unei Strategii de dezvoltare instituțională a Agenției, sporirea capacităților reprezentanților Consiliilor de administrare dintr-un grup de ÎS selectate pentru acest proiect, fortificarea guvernanței corporative și creșterea transparenței în cadrul ÎS menționate.

Scopul proiectului este creșterea transparenței, eficienței și a competitivității ÎS, transformându-le dintr-o constrângere într-o oportunitate de dezvoltare economică.

Pentru atingerea acestui scop, vor fi urmărite următoarele două obiective:

  • Elaborarea Strategiei de Dezvoltare Instituțională pentru Agenția Proprietății Publice, ceea ce va duce la creșterea capacităților Agenției Proprietății Publice de a defini o abordare strategică în ceea ce privește gestionarea sectorului ÎS.
  • Consolidarea capacităților consiliilor de administrație ale ÎS, astfel ca acestea să contribuie activ la implementarea guvernanței corporative în cadrul ÎS.

Activități principale:

Pentru a atinge primul obiectiv al proiectului, proiectul va sprijini Agenția Proprietății Publice în elaborarea strategiei sale de dezvoltare instituțională. Principala funcție a acestei strategii va fi de a oferi agenției o viziune și un plan pe termen scurt și lung pentru activitatea sa, care să asigure consecvența în acțiunile sale de creștere a eficienței reglementării sectorului ÎS. Experții vor dezvolta această strategie mai degrabă împreună cu Agenția pentru Proprietățile Publice decât pentru aceasta, fapt ce va permite asigurarea interesului („ownership”) acesteia asupra documentului și angajamentelor asumate. Aceasta va implica o comunicare permanentă cu personalul relevant din cadrul Agenției, pentru a-i menține angajați și pentru a asigura că strategia reflectă viziunea și aspirațiile instituției și personalului acesteia. În acest sens, procesul de elaborare a strategiei va consta în următoarele etape-cheie:

  • Revizuirea rapoartelor anuale de activitate și a altor documente interne cu privire la activitatea Agenției Proprietății Publice.
  • Revizuirea celor mai bune practici internaționale privind activitatea organizațiilor similare din economii comparabile din întreaga lume.
  • Evaluarea status quo, bazată pe interviuri și focus grupuri cu participarea conducerii și personalul Agenției Proprietății Publice și a altor părți interesate relevante (de exemplu, alte instituții publice și experți independenți).
  • Efectuarea unui exercițiu de planificare colectivă cu conducerea și personalul Agenției Proprietății Publice pentru a defini viziunea pe termen scurt, mediu și lung în ceea ce privește dezvoltarea instituțională.
  • Elaborarea viziunii strategice de dezvoltare a Agenției Proprietății Publice și consultarea documentului cu echipa și părțile interesate relevante.
  • Elaborarea planului de acțiuni pentru punerea în aplicare a viziunii strategice de dezvoltare a Agenției Proprietății Publice, urmată de consultări corespunzătoare cu echipa și părțile interesate relevante.
  • Prezentarea finală a documentului.

Componenta ce ține de implementarea celui de-al doilea obiectiv  din proiect se va concentra pe transformarea consiliilor de administrare a ÎS în elemente active ale acestor întreprinderi în procesele de îmbunătățire a transparenței și guvernanței lor corporative, în conformitate cu principiile OCDE privind guvernanța corporativă a întreprinderilor de stat. Activitățile vor fi structurate în următoarele etape:

  • Selectarea, împreună cu APP, a 5 întreprinderi de stat care manifestă deschidere și interes în îmbunătățirea guvernanței lor corporative.
  • Implementarea unui program de instruire pentru membrii consiliilor de administrație ale celor 5 ÎS selectate privind principiile OCDE privind guvernanța corporativă a întreprinderilor de stat.
  • Împreună cu membrii consiliului de administrație, efectuarea evaluărilor status quo a guvernanței corporative a ÎS selectate, urmate de analize de comparare (gap analyses) în raport cu principiile OCDE privind guvernanța corporativă a întreprinderilor de stat.
  • În baza analizelor comparative (gap analyses), redactarea planurilor individuale de acțiuni pentru cele 5 IS selectate, care vor fi puse în aplicare împreună cu membrii consiliilor de administrație și ale conducerii acestor întreprinderi, în baza principiilor OCDE privind guvernanța corporativă a întreprinderilor de stat.

Proiectul va cuprinde și componenta de monitorizare și o serie de activități de mentorat pe parcursul procesului de implementare a planurilor de acțiuni, pe o durată de 6 luni.

Impactul proiectului:

Unul din rezultatele pe termen scurt și mediu este elaborarea Strategiei de Dezvoltare Instituțională a APP. Lucrul cel mai important în ceea ce privește această strategie este elaborarea ei nu pentru, ci împreună cu APP, printr-o comunicare și colaborare permanentă cu reprezentanții APP. Pe termen lung, această strategie va asigura o dezvoltare continuă a APP, inclusiv în ceea ce privește modul de gestionare a ÎS, va consolida o abordare sistemică a reglementării ÎS de către guvern, iar acest lucru va favoriza performanța acestui segment important al economiei naționale, contribuind la o dezvoltare sustenabilă a sectorului. 

Pe termen scurt, vor fi implementate activitățile ce țin de consolidarea capacităților consiliilor de administrare (CA) a ÎS, materializate prin desfășurarea unei serii de activități de dezvoltare a capacităților și mentorat pentru membrii consiliilor de administrație a ÎS. Pe termen lung, considerând o comunicare și cooperare intensă cu ÎS, inclusiv pe dimensiunea activităților de mentorat, va contribui la transformarea consiliilor de administrare a ÎS în elemente active ale acestor întreprinderi în procesele de îmbunătățire a transparenței și guvernanței lor corporative, în conformitate cu principiile OCDE privind guvernanța corporativă a întreprinderilor de stat.

Beneficiarii proiectului:

Beneficiarii direcți ai proiectului sunt Agenția Proprietății Publice a Republicii Moldova, prin faptul că va fi susținută în efrturile sale pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare Instituțională, dar și membrii consiliillor de administrare a Întreprinderilor de Stat care vor beneficia de activitățile implementate în cadrul proiectului.


Materiale publicate în cadrul proiectului

Companiile de stat: de ce există și ce impact aduc economiei

Criza COVID-19: Companiile de stat, între incertitudine și oportunitățiCriza COVID-19: Companiile de stat, între incertitudine și oportunități

Cartea Albă a Bunei Guvernări în sectorul întreprinderilor de stat și al celor cu capital de stat

(Infografic) Transparența și divulgarea informației - elemente cheie ale guvernanței corporative

(Infografic) Controlul intern - fundamentul unei guvernanțe corporative

(Infografic) Consiliile de administrație ale companiilor de stat - pilon al bunei guvernanțe corporative

(Infografic) Codul de Guvernanță - principalul instrument de guvernanță corporativă

Tipărește

Accesează aplicațiile de monitorizare

app61
Aplicația de monitorizare a  agendei de reforme prioritare a  Guvernului și Parlamentului
aplicat6
aplicat611ro
app7
Clasamentul performanțelor  Bancare din Republica Moldova
rap eu ro
app8
Impactul dinamicii populației asupra economiei NTA
aplicat81

Implicare

scoala ro

lapunct ro

budget ro

Dvs. folosiți componenta de ADS Blocker.
Noi nu folosim elemente de publicitate, doar prezentăm produsele proprii sau a donatorilor care promovează unele proiecte.
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!

Resetează

Cursor:

Contrast:

Dimensiune Font:

Alb/Negru:

Referințe:

Imagine: