Imprimă această pagină

Unele comentarii pe marginea proiectului de lege a concurenței

Data publicării: Luni, 17 Octombrie 2011
Autori:
Accesări: 5443

Comentariul economic nr. 119

Este imposibil de asigurat un mediu de afaceri competitiv și echitabil fără reglementarea bună a concurenței. Totuși, dat fiind caracterul subiectiv și complex al conceptului de „concurență loială”, este foarte greu de identificat spectrul de practici și situații inadmisibile. În această analiză vom încerca să vedem în ce măsură Proiectul de Lege a Concurenței publicat recent de ANPC este capabil să asigure concurența loială în economia moldovenească fără să aplice constrângeri excesive asupra mediului de afaceri.

Pe parcursul ultimului deceniu identificarea și eliminarea practicilor concurențiale ilicite în Moldova a fost efectuată în conformitate cu prevederile Legii 1103 cu privire la protecția concurenței. În 2007 a fost creată Agenția Națională pentru Protecția Concurenței (ANPC) a cărei sarcină principală consta în monitorizarea situației curente și aplicarea măsurilor de prevenire, limitare și reprimare a activității monopoliste și concurenței neloiale. Totuși pe parcursul ultimilor 2-3 ani au ieșit în evidență neajunsurile legislației în vigoare și care de multe ori nu calificau drept „ilicite” practici cu impact negativ asupra mediului concurențial. La această etapă a devenit absolut evidentă necesitatea de a revizui baza legislativă și eventual de a formula un nou act normativ capabil să identifice și să elimine practici concurențiale neloiale. În 2010 ANPC, asistată de experți din statele membre UE  a început lucrul asupra Proiectului de Lege a Concurenței (PLC). Acest proiect a fost publicat de ANPC în august 2011 și va constitui subiectul acestui articol. Mai exact, vom încerca să ne axăm preponderent pe deficiențele legislative ce pot constitui un impediment major pentru mediul de afaceri. 

Penalitățile sunt fără doar și poate cea mai sensibilă verigă în șirul de inovații legislative propuse de ANPC. Astfel, mai multe inițiative dubioase sunt concentrate în capitolul VIII – ”Răspunderea pentru încălcarea legislației concurențiale”. Printre altele, în această secție sunt specificate amenzile aplicate pentru încălcarea normelor de procedură ale legislației concurențiale. În funcție de gravitatea încălcărilor, amenzile pot varia substanțial și sunt calculate ca procent din veniturile totale înregistrate de întreprindere în anul precedent, sau în cazul întreprinderilor nou-înființate amenzile variază între 10.000 și 1.000.000 de lei. Considerăm ca amenzile sunt oarecum exagerate,mai ales dacă luăm în calcul categoriile  de  încălcări minore  ce sunt penalizate (de exemplu furnizarea de informații cu întârziere)

O altă prevedere ce a trezit reacții negative în cercurile de afaceri ține de penalitățile aplicate la încălcarea normelor materiale din legislația concurențială. În această categorie de contravenții intră: abuzul de poziție dominantă, încheierea de acorduri concurențiale și chiar unele acorduri ne-concurențiale etc. Penalitățile prevăzute de PLC în asemenea cazuri pot constitui între 0.5% și 10% din veniturile totale (!) ale companiei ce a comis încălcarea. De exemplu, daca o companie prestează servicii de telefonie mobilă și fixă, o încălcare a normelor materiale comisă pe piața telefoniei mobile s-ar putea solda și cu o penalizare indirectă a serviciilor de telefonie fixă ce au fost prestate în mod consistent cu prevederile PLC. Acest exemplu demonstrează că metodă de amendare propusă în PLC este ne-echitabilă și ar putea aduce prejudicii severe unor întreprinderi ce activează pe câteva piețe.

Totuși cea mai controversată și periculoasă prevedere PLC conferă un caracter imediat executoriu deciziilor emise de Consiliul Concurenței[1]

La rândul lor, companiile cu „poziție dominantă” deschid un alt subiect care nu putem sa-l trecem cu vederea. În conformitate cu PLC „poziția dominantă” se prezumă în cazul în care o întreprindere sau un grup de întreprinderi dețin o cotă de piață de 50%[2]

Într-adevăr, multe din prevederile menționate în PLC sunt preluate din directivele comunitare. Cu toate că la prima vedere sursa de inspirație este una bună, trebuie să ținem cont de faptul că legislația UE consta din zeci de directive și regulamente ce au fost completate și reformulate pe parcursul ultimilor 20 de ani. Preluarea selectivă a unor articole și centralizarea acestora în legea concurenței va crea o mare confuzie în rândurile agenților economici. Totuși cea mai gravă consecință a unei legislații incomplete și interpretabile este libertatea excesivă ce-i va reveni autorității împuternicite să supravegheze acest aspect al activității agenților economici.

În final putem califica această primă încercare a ANPC drept una nereușită. Este posibil ca proiectul normelor metodologice să clarifice unele aspecte obscure din PLC. Totuși, publicarea consecutivă a unor acte normative complementare este o practică principial greșită, deoarece detalierea din normele metodologice la legea concurenței pot schimba substanțiala accentele în prevederile inițiale. În orice caz,  înainte de a recurge la elaborarea unor acte normative complementare, ANPC ar trebui să revadă unele prevederi abuzive și mai cu seamă penalitățile excesive. În cazul în care proiectul este adoptat în forma actuală, noua Lege a Concurenței va avea un impact negativ asupra  climatului investițional din RM.


[1] Autoritatea publică responsabilă de reglementarea și supravegherea respectării legii concurenței în confomritate cu prevederile PLC.
[2] ”(…) sau dacă două sau mai multe întreprinderi sau grupări de întreprinderi care operează pe o anumită piață dețin în comun 50% din piață (…)”

  

Acest document este realizat de Centrul Analitic Independent Expert-Grup cu suportul Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei şi Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundaţiei Est-Europene, Guvernului Suediei, Sida sau Ministerului Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA

Autori:
FaLang translation system by Faboba