Studiu de evaluare a datelor deschise în Educație pentru anul 2016

Tipărește
captură aplicație interactivă captură aplicație interactivă
Data publicării: Luni, 23 Ianuarie 2017
Accesări: 2992

Studiul „Evaluarea disponibilității datelor deschise în educație 2016” este al treilea raport de evaluare, după cele două evaluări efectuate în anii 2014 și 2015 și include modificările înregistrate pe parcursul anului, evaluarea executării recomandărilor din anii precedenți, precum și noi recomandări. Acesta utilizează metodologia elaborată de Banca Mondială pentru evaluarea deschiderii datelor la nivel de Guvern, în baza a opt dimensiuni:

• Leadership
• Cadrul de politici și legal
• Cadrul instituțional, responsabilitățile și abilitățile personalului
• Datele Ministerului Educației
• Cererea de date deschise
• Ecosistemul datelor deschise
• Finanțarea
• Infrastructura națională de TIC și abilități.

Deschiderea datelor în educație este o condiție pentru dezvoltarea auditului social al școlilor. Aceasta constituie un instrument de comunicare și informare, ce contribuie la creșterea transparenței în alocarea banilor publici și crearea unui mediu sănătos de competiție între instituțiile de învățământ.

Analiza datelor deschise în sistemul educațional indică faptul că nivelul de date deschise la momentul dat poate satisface necesarul de informații pentru efectuarea auditului social al școlii, cu anumite constrângeri.

Studiul vine și cu câteva recomandări, printre care:

• Dezvoltarea unei interfețe, prin care utilizatorul să poată forma tabele necesare în conformitate cu interogările (solicitările) concrete, similară cu cea de la BNS;
• Completarea datelor cu informația financiară, care poate fi preluată de la Ministerul Finanțelor;
• Publicarea rapoartelor de evaluare și altor documente de monitorizare a procesului didactic și funcționării școlilor (de exemplu, raportul inspecției de pompieri, etc);
• Toate informațiile aferente unei școli trebuie să poată fi accesate într-un singur loc.

Pentru o vizualizare interactivă accesați aplicația de monitorizare on-line.

Descarcă publicația Descarcă publicația (EN) Vezi aplicația interactivă

 

Tipărește

Implicare

 


 

baner-scoala-mea-expert-grup

 



UE-Moldova