Imprimă această pagină

Score Cardul de Tineret. Notă metodologică

Data publicării: Joi, 24 Ianuarie 2019
Accesări: 4173

Integrarea reușită a tinerilor în procesele social – economice este o precondiție pentru dezvoltarea durabilă a oricărei țări. Acest aspect este recunoscut și la nivel internațional prin dezagregarea datelor în funcție de vârstă în Agenda Globală de Dezvoltare 2030 și transpunerea lor în Obiectivele de Dezvoltare Durabilă. De fapt, această dezagregare a datelor vine să stimuleze dezvoltarea politicelor bazate pe evidențe în acest domeniu. Însă, un număr mare de indicatori dezagregați pe vârstă are neajunsul de a distrage atenția decidenților de politici și publicului larg. O soluție ar fi utilizarea unor indici compoziți, care ar integra mai mulți indicatori ce țin de dezvoltarea tinerilor într-o singură cifră, capabilă să ghideze discuțiile și politicele publice.

Elaborarea și implementarea indicilor compoziți privind dezvoltarea tinerilor ia tot mai mare avânt la nivel internațional atât pentru a facilita monitorizarea politicilor, cât și pentru a compara performanța țărilor. De asemenea, astfel de indici compoziți s-au calculat și pentru Republica Moldova, doar la nivel național. Situația tinerilor însă poate să difere de la o regiune la alta în cadrul țării destul de semnificativ. Din acest considerent pentru a elabora politici de tineret ajustate la condițiile locale este necesar de construit astfel de indici compoziți pentru acest nivel.

Raportul dat vine să acopere golul metodologic ce ține de elaborarea indicilor compoziți privind situația tinerilor la nivel local. Scopul principal al metodologiei prezentate este estimarea situației tinerilor în unitățile teritorial - administrative de nivelul doi în Republica Moldova, pentru a facilita elaborarea politicilor și monitorizarea acestora în timp. În raport sunt prezentate atât aspectele ce țin de modul de calculare a indicelui compozit conform celor mai bune practici internaționale, cât și de aplicare practică pe un exemplu unei unități administrative. Finalmente, în Anexă sunt prezentate atât la nivel dezagregat pe domenii scorurile pentru toate unitățile administrative de nivelul doi, cât și scorurile finale ale indicelui compozit.

Descarcă nota metodologică Descarcă infograficul 

Descarcă nota metodologică (en)  Descarcă infograficul (en)


Materialul a fost realizat de Centrul Analitic Independent Expert-Grup” în parteneriat cu Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova, cu suportul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (MECC) și Fondului ONU pentru Populație (UNFPA), în cadrul Fondului Comun pentru dezvoltarea serviciilor de tineret pentru tineri, inclusiv cei mai vulnerabili și nu reprezintă neapărat punctul de vedere al MECC, UNFPA sau al oricărei alte organizații afiliate.

Tags: Natalia Chitii

test

Website test
FaLang translation system by Faboba