Studiu: Costul economic al inegalităților de gen în Republica Moldova

Tipărește
Data publicării: Joi, 15 Octombrie 2020
Accesări: 2722

Inegalitatea de gen este una din principalele provocări pentru creșterea economică durabilă și echitabilă. Inegalitățile de gen apar din cauza factorilor culturali, prejudecăților și lipsei stimulentelor economice. Diminuarea și eradicarea decalajelor este atât un obiectiv din punct de vedere al asigurării echității, cât și din punct de vedere al valorificării potențialului economic al femeilor. Din acest considerente, aspectul realizării egalității de gen și împuternicirii tuturor femeilor și a fetelor este inclus ca unul din obiectivele Agendei 2030 de dezvoltare globală. Scopul final al Agendei este eradicarea decalajelor către anul 2030 și asigurarea participării egale a femeilor în domeniul economic și politic.

Persistența inegalităților de gen generează costuri economice enorme din cauza implicării insuficiente a femeilor în viața economică. La nivel global au fost depuse mai multe eforturi de a cuantifica costurile economice ale inegalităților de gen pentru a înțelege anvergura problemei și a estima eforturile de diminuare a decalajelor, inclusiv în cadrul Agendei 2030. Neajunsul acestor estimări, însă, este că costul estimat variază de la un studiu la altul, în dependență de metodologie și lipsesc cuantificări la nivel dezagregat.2Majoritatea absolută a estimărilor sunt făcute la nivel global sau regional, lipsind la nivel de țară, în special, pentru cele cu un nivel scăzut de venituri. Costurile acestea variază semnificativ de la o țară la alta din cauza situației radical diferite cu inechitățile de gen. O estimare a costurilor și a domeniilor unde persistă inegalitățile de gen la nivel de țară contribuie la canalizarea mai eficientă a fondurilor publice destinate acestui domeniu, acest argument fiind perfect valabil și pentru Republica Moldova.

Lipsa măsurilor eficiente de reconciliere a vieții de familie cu cea profesională reprezintă o barieră în asigurarea egalității de gen. Armonizarea obligațiilor profesionale cu viața de familie este dificilă, în special, pentru femei, care, preponderent, sunt responsabile pentru îngrijirea copiilor și lucrările casnice. În aceste condiții, participarea femeilor la viața profesională, publică și politică, este foarte dificilă. Adoptarea unor măsuri eficiente de reconciliere a vieții de familie cu cea profesională le va permite femeilor să obțină independența financiară și să își crească în viața publică și politică, precum și pe piața muncii.

Scopul acestui raport este de a estima costurile economice cauzate de inegalitățile de gen în Republica Moldova și de a identifica un set de recomandări strategice. În raport vor fi estimate ultimele evoluții ce țin de inechitățile de gen în Republica Moldova, în special prin prisma schimbărilor în statistica demografică și a pieței muncii. În baza acestor evoluții sunt calculate costurile economice ale inechităților de gen, luând în considerație abordările metodologice aplicate deja la nivel internațional. Una din politicile publice care ar diminua inegalitățile de gen este dezvoltarea cadrului instituțional și juridic ce ține de reconcilierea vieții de familie și a obligațiilor profesionale. Bunele practici internaționale și specificul Republicii Moldova sunt analizate pe parcurs pentru a identifica potențiale domenii de intervenție din partea autorităților publice. Un accent separat este pus pe analiza educației ante – preșcolare și a costurilor potențiale de extindere a acesteia în Republica Moldova, cu scopul de a identifica în ce măsură este realizabilă implementarea acestei politici publice. Finalmente, în raport sunt formulate un set de recomandări care ar duce la diminuarea inegalităților de gen și a costurilor economice generate de acestea.

Descarcă studiu 

Suedia Proiect finanțat de Suedia.

Tags: Natalia Chitii

test

Website test
Tipărește

Accesează aplicațiile de monitorizare

app61
Aplicația de monitorizare a  agendei de reforme prioritare a  Guvernului și Parlamentului
aplicat6
aplicat611ro
app7
Clasamentul performanțelor  Bancare din Republica Moldova
rap eu ro
app8
Impactul dinamicii populației asupra economiei NTA
aplicat81

Implicare

scoala ro

lapunct ro

budget ro

Dvs. folosiți componenta de ADS Blocker.
Noi nu folosim elemente de publicitate, doar prezentăm produsele proprii sau a donatorilor care promovează unele proiecte.
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!

Resetează

Cursor:

Contrast:

Dimensiune Font:

Alb/Negru:

Referințe:

Imagine: