Euromonitor, nr.11

Tipărește
Data publicării: Luni, 21 Iulie 2008
Accesări: 17937

Sfîrşitul perioadei de implementare a Planului de Acţiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova (PAUERM), alături de expirarea termenului Acordului de Parteneriat şi Cooperare (APC) dintre UE şi Republica Moldova, marchează în mod firesc  şi începutul unei noi etape în relaţiile bilaterale: pregătirea, negocierea  şi adoptarea unui nou acord. Din perspectiva UE, noile relaţii cu Republica Moldova şi alte ţări sînt văzute prin prisma Comunicării din 5 decembrie 2007 a Comisiei Europene către Parlamentul European „O Politică Europeană de Vecinătate Viguroasă”. Documentul în cauză, alături de reconfirmarea verbală a Preşedintelui Comisiei Europene José Manuel Barroso din cadrul întîlnirii cu Preşedintele Republicii Moldova din 14 ianuarie 2008, prevede prelungirea termenului de implementare a PAUEM ca instrument de cooperare a UE cu Moldova pînă la valorificarea deplină a potenţialului acestui document. În pofida realizărilor Republicii Moldova în implementarea PAUERM,  problema majoră  rămîne aplicarea defectuoasă a legislaţiei adaptate la cerinţele PAUERM, la care se adaugă restanţele cronice la un şir de capitole de maximă sensibilitate, precum: reforma sistemului judiciar  şi asigurarea independenţei justiţiei; asigurarea adecvată a drepturilor omului; libertatea mass-media, mai ales a audiovizualului public; autonomia şi eficienţa administraţiei publice locale; climatul investiţional etc.

Tags: Developer
Tipărește

Accesează aplicațiile de monitorizare

app61
Aplicația de monitorizare a  agendei de reforme prioritare a  Guvernului și Parlamentului
aplicat6
aplicat611ro
app7
Clasamentul performanțelor  Bancare din Republica Moldova
rap eu ro
app8
Impactul dinamicii populației asupra economiei NTA
aplicat81

Implicare

scoala ro

lapunct ro

budget ro

Dvs. folosiți componenta de ADS Blocker.
Noi nu folosim elemente de publicitate, doar prezentăm produsele proprii sau a donatorilor care promovează unele proiecte.
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!

Resetează

Cursor:

Contrast:

Dimensiune Font:

Alb/Negru:

Referințe:

Imagine: