Primele Rândunele

Consumul de energie electrică, gaze naturale, energie termică și apă a peste 3.000 de instituții publice din Republica Moldova va fi monitorizat printr-un sistem informațional de management energetic - EMIS. Sistemul a fost adaptat în…
10 dintre asociațiile de locatari participante în cadrul proiectului  „Primele Rândunele” implementat de Expert Grup au primit gratuit rapoartele de audit energetic ale blocurilor pe care le administrează. Astfel locatarii deja pot face cunoștință cu…
Elementele fundamentale ale eficienței energetice în blocurile locative” a fost subiectul discutat în cadrul celei de-a treia instruire organizată în cadrul proiectului  „Primele Rândunele”, dedicată asociațiilor de locatari.  În cadrul instruirii au fost puse în…
Continuam să instruim Asociațiile de Locatari înscrise în proiectul „Primele Rândunele” privind bunele practici și actualizările legislative aferente gestionării condominiilor. În cadrul instruiri desfășurate săptămâna aceasta beneficiarii au fost familiarizați cu noul Regulament privind organizarea…

Accesează aplicațiile de monitorizare

app61
Aplicația de monitorizare a  agendei de reforme prioritare a  Guvernului și Parlamentului
aplicat6
aplicat611ro
app7
Clasamentul performanțelor  Bancare din Republica Moldova
rap eu ro
app8
Impactul dinamicii populației asupra economiei NTA
aplicat81

Implicare

scoala ro

lapunct ro

budget ro

You use the ADS Blocker component.
We do not use advertising elements, we only present our own products or donors that promote some projects. Some features may be blocked, please disable the ADS Blocker component.
Thanks for understanding!

Resetează

Cursor:

Contrast:

Dimensiune Font:

Alb/Negru:

Referințe:

Imagine: