Euromonitor - primele realizări și dificultăți în implementarea Acordului de Asociere

Tipărește
Evenimentul de lansare a Raportului de monitorizare a implementării Acordului de Asociere Evenimentul de lansare a Raportului de monitorizare a implementării Acordului de Asociere
Data publicării: Marți, 15 Septembrie 2015
Accesări: 21551

Mesajele cheie ale ediției:

  • Raportul analizează angajamentele asumate de autorități în periaoda iulie 2014 - iulie 2015 în 23 domenii politice, 15 domenii ce țin de cooperarea economică și sectorială, și 10 domenii ce țin de Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (ZLSAC). 
  • În ultimele 12 luni, au fost prevăzute 765 de acțiuni în cadrul Planului Naţional de Acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Moldova-UE (AA). Din totalul acțiunilor planificate, 21% (161) au fost realizate, 68% (520) sunt în decurs de realizare, iar 11% (84) din acțiuni nu au fost realizate.
  • Principalele realizări în implementarea AA Moldova-UE includ adoptarea și punerea în aplicare a Legii cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor și adoptarea unor amendamente la Codul Electoral care vor îmbunătăți raportarea financiară a partidelor în timpul alegerilor. Alte realizări includ diminuarea numărului de plângeri referitoare la tortură și creșterea procentuală a numărului de cauze penale remise cu rechizitoriu în instanța de judecată.
  • Ratificarea programului UE „Competitivitatea întreprinderilor şi a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) 2014–2020” (COSME) este o altă mare realizare, care va facilita un acces îmbunătățit la finanțare pentru IMM-urile din țară, dar și condiții favorabile pentru lansarea afacerilor. În plus, Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană au semnat un acord de implementare a Programului european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală destinat țărilor din imediata vecinătate (ENPARD).
  • Eșecurile principale în implementarea AA cu UE se referă la lipsa unor acțiuni ferme din partea autorităților în vederea soluționării crizei din sectorul bancar, dar și înghețarea asistenței financiare și tehnice externe de către principalii parteneri de dezvoltare a țării. De asemenea, persistă incertitudinea privind implementarea AA/ZLSAC în regiunea Transnistreană.
  • Pe filiera justiției, autoritățile nu au reușit să adopte legislația necesară pentru a reforma Procuratura și Comisia Naționala de Integritate și a permis întârzieri în reformarea oficiului Avocatului Poporului. În plus, Guvernul Republicii Moldova nu a reușit să ajusteze legislația națională la Pachetul III Energetic al UE, care ar fi facilitat liberalizarea și demonopolizarea piețelor de gaz și electricitate.

Citește și comunicatul de presă. Metodologia monitorizării și statutul fiecării acțiuni evaluate sunt disponibile la solicitare.

 

Descarcă raportul

 

Eveniment organizat cu suportul oferit de Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) prin intermediul Fundaţiei Est-Europene și FHI 360. Acest eveniment este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția USAID, a Guvernului SUA, FHI 360  și/sau Fundației Est-Europene.

below logos EM 15

Tags: Natalia Chitii

test

Website test
Tipărește

Accesează aplicațiile de monitorizare

app61
Aplicația de monitorizare a  agendei de reforme prioritare a  Guvernului și Parlamentului
aplicat6
aplicat611ro
app7
Clasamentul performanțelor  Bancare din Republica Moldova
rap eu ro
app8
Impactul dinamicii populației asupra economiei NTA
aplicat81

Implicare

scoala ro

lapunct ro

budget ro

Dvs. folosiți componenta de ADS Blocker.
Noi nu folosim elemente de publicitate, doar prezentăm produsele proprii sau a donatorilor care promovează unele proiecte.
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!

Resetează

Cursor:

Contrast:

Dimensiune Font:

Alb/Negru:

Referințe:

Imagine: